Fracturi la pisici
Informatiile prezentate in acest website au caracter informativ si nu inlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor.
Orice decizie privind sanatatea animalului de companie trebuie luata doar in urma consultarii medicului veterinar.
Chiar daca la prima vedere ar putea parea lenese si lipsite de orice interes pentru miscare, pisicile sunt animale de companie foarte flexibile, active si extrem de curioase. Din pacate, tocmai aceasta combinatie de factori le fac sa se catere cat mai sus, chiar si cand sunt mici, or sa sara de la inaltimi foarte mari daca ”vaneaza” ceva ce le suscita interesul. O alta categorie de fracturi sunt cele cauzate de o greutate corporala mult prea mare.
In cazul in care facturile sunt foarte grave, acestea se pot observa cu ochiul liber, insa cele mai usoare pot fi dificil de depistat. Daca pisicuta ta a avut un accident nefericit, este necesar sa ajungi cu ea cat mai repede la un veterinar pentru un consult amanuntit, pentru ca acesta este singurul in masura sa puna un diagnostic corect si sa ofere un tratament care sa faciliteze vindecarea fracturii.
Cele mai intalnite fracturi la pisici sunt: inchise, compuse, de epifize sau Greenstick.
Iata care sunt principalele tipuri de fracturi la pisici
Fracturile inchise- in cazul acestora pielea nu se rupe si fractura ramane in interiorul organismului. Doar osul este cel care se rupe, in timp ce pielea ramane intacta.
Fracturile compuse- in cazul acestora osul rupt iese prin piele si poate cauza numeroase alte afectiuni deoarece acesta poate lua contact cu bacteriile din mediul exterior. Exista un risc foarte mare de infectie la fracturile de acest gen.
Fracturile de epifize- sunt cel mai des intalnite la pisicile tinere. In perioada de crestere acestea au anumite zone moi in jurul oaselor care se afla in dezvoltare, fiind lipsite de calciu si imature. Placile sunt foarte usor de fracturat, fara sa fie nevoie de un incident in acest sens. Printre cele mai susceptibile oase pentru fracturi de acest fel se numara osul coapsei, adica femurul si humerus, piciorul frontal superior.
Fracturile Greenstick- acestea sunt doar mici fisuri in oase, fara ca acestea sa se rupa.
Cauzele fracturilor la pisici
- accidente
- cazaturi/ salturi de la inaltime
- greutate corporala mare
Simptomele fracturilor la pisici
Asa cum am spus, simptomele fracturilor depind de gravitatea acestora si de rapiditatea cu care sunt depistate. De asemenea, acestea pot sa depinda de localizarea osului fracturat. Facturile in care sunt afectate si articulatiile sunt cele mai dureroase si cele mai dificil de tratat. In cazul in care pisica se confurnta cu o fractura la nivelul spatelui, aceasta poate sa sufere de paralizie completa, de cele mai multe ori fara sanse de vindecare.
Orice tip de fractura trebuie tratata cu aceeasi seriozitate, mai ales daca putem sa o observam la timp. Trebuie sa stii ca in momentul in care se confrunta cu o fractura, pisicile pot scoate unele sunete de durere, mai slabe sau mai puternice, iar in zona afectata se poate observa o umflatura. De asemenea, schiopatatul poate fi semnul unei fracturi, dar majoritatea pisicilor stiu foarte bine sa ascunda faptul ca sufera de vreo afectiune, motiv pentru care nu vor plange.
Diagnosticarea fracturilor la pisici
Singura varianta prin care am putea sa ne dam seama ca pisica are o afectiune ar fi ca aceasta sa schiopateze sau sa scoata anumite sunete prin care sa ne dam seama ca sufera. In aceste conditii vom sti ca pisica trebuie sa ajunga la medicul veterinar. Acesta va examina pisica, in primul rand, in zonele care par a fi cu probleme, prin palpare, iar pentru punerea unui diagnostic corect de fractura acesta va efectua o ecografie sau o radiografie in zonele respective.
Tratarea fracturilor la pisici
In functie de tipul fracturii, a varstei pisicii si a astarii generale de sanatate, medicul poate recomanda un tratament efectuat la cabinetul sau cu vizite periodice la acesta.
- Tratament medicamentos. Fracturile nu se trateaza niciodata DOAR cu medicamente. Tratamentul medicamentos este adaugat in schema de tratament fie pentru ameliorarea durerilor, pentru tratarea infectiilor ce pot aparea, in special in cazul in care fractura este deschisa. Antibioticele sunt destul de rar recomandate pentru pisici, dar vor fi administrate numai in cazul in care sunt strict necesare si pe o perioada de cel mult 10 zile la recomandarea exclusiva a medicului veterinar.
- Chirurgical. In cazurile mai grave va fi nevoie de o interventie chirurgicala, efectuata de catre medicul ortoped veterinar in cadrul careia medicul monteaza placi de otel, suruburi si alte materiale prin care osul sa fie pus la loc, pentru a se putea vindeca in pozitia corecta. In recuperarea ulterioara, un factor important este si tipul, dimensiunea si localizarea osului fracturat. Procesul de vindecare poate fi unul de durata, iar pisica va trebui sa stea o perioada destul de lunga in repaus. Daca medicul veterinar care iti trateaza pisicuta in mod curent nu are competente de chirurgie ortopedica, te poate trimite cu pisica la un specialist in chirurgie ortopedica veterinara.
ATENTIE! Aceasta nu are voie sa faca miscari excesive deoarece rana aflata sub tratament se poate agrava, uneori provocandu-se rani ireparabile. Pentru ca pisica sa nu poata atinge rana sau sa se linga la aceasta, va fi necesar sa poarte un guler. In cazul in care ar putea ajunge cu labele la rana, medicul va recomanda si acoperirea acestora cu bandaje sau incaltaminte speciala pentru pisici. Interventia chirurgicala este necesara in cazul in care oasele nu mai sunt aliniate la randul lor si este nevoie de o asezare corecta a acestora. In acest fel se poate incepe procesul de vindecare al organismului.
Prognostic privind recuperarea fracturilor la pisici
Perioada pentru recuperare in cazul fracturilor mai grave este de pana la 5 saptamani in cazul pisicilor tinere. Acest lucru este posibil deoarece animalele sunt in crestere si nu au o greutate corporala mare care sa apese pe osul fracturat. Insa, pisicile mature pot avea nevoie de pana la 12 saptamani sau chiar mai mult pentru a se vindeca complet.
In toata acesata perioada pisica trebuie sa fie monitorizata, iar in cazul in care apar anumite comportamente sau stari anormale la pisica, mergeti de urgenta cu aceasta la veterinar. De cele mai multe ori se recomanda vizita la medicul veterinar la fiecare 2 saptamani, mai ales daca este nevoie ca pansamentele sa fie schimbate si pentru a vedea daca totul este in regula. Pot aparea numeroase complicatii, dar pot fi remediate daca sunt observate in timp util.
Prevenirea fracturilor la pisici
Chiar daca fracturile pisicilor nu pot fi evitate, ai grija ca in casa sa nu fie obiecte sau spatii in care acestea sa se poata prinde si sa se aleaga cu o fractura. De regula, pisicile sunt animale destul de atente care cu greu se aleg cu fracturi sau alte rani, dar in cazul in care intra intr-o altercatie cu alte pisici fie sunt lovite de o masina, acestea pot suferi fracturi destul de grave. Daca totusi, pisicuta s-a ales cu o fractura, nu incerca sa tratezi fracturile acasa cu sfaturi pe care le gasesti pe internet. Mergi la medicul veterinar pentru orice comportament aparte al pisicii si in acest fel vei scapa de orice nelamurire.