Disautonomia la caini si pisici
Informatiile prezentate in acest website au caracter informativ si nu inlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor.
Orice decizie privind sanatatea animalului de companie trebuie luata doar in urma consultarii medicului veterinar.
Disautonomia se caracterizeaza printr-o functionare defectuoasa a sistemului nervos autonom, sistemul care controleaza ritmul cardiac, respiratia, digestia, urinarea, salivatia, transpiratia, dilatatia pupilelor oculare, tensiunea arteriala, contractiile intestinale, activitatea glandulara si excitatia fizica. Functiile corpului care apar in cadrul sistemului nervos autonom sunt indeplinite in mare parte fara gandire constienta, cu exceptia respiratiei, care functioneaza in coordonare cu gandirea constienta. Aceasta afectiune mai este denumita sindromul Key-Gaskell.
Cauzele acestei afectiuni nu se cunosc. Aceasta este o afectiune rara, dar atunci cand apare tinde sa afecteze cainii si pisicile tinere. Tratamentul se bazeaza pe simptomele primare si prognosticul recuperarii este rezervat.
Disautonomia canina a fost descrisa pentru prima data in Anglia, in 1983, dar boala nu a fost diagnosticata acolo de multi ani. Desi au fost raportate cazuri individuale in Scotia, Norvegia, Belgia, Germania si Grecia, disautonomia canina este mai putin frecvent raportata in Europa decat in SUA.
Simptomele disautonomiei la caini si pisici
Simptomele acute se dezvolta de obicei pe parcursul a trei-patru zile si se caracterizeaza prin urmatoarele manifestari:
- Animalele nu raspund cand sunt strigate;
- Lipsa producerii de lacrimi;
- Frica/evitarea luminii (fotofobie);
- Cresterea pleoapei a treia (proeminenta celei de-a treia pleoape);
- Varsaturi;
- Regurgitare;
- Anorexia si pierderea in greutate;
- Urina pentru dribling (poliurie);
- Incordare la urinare;
- Pierderea tonului sfincterului anal;
- Diaree;
- Constipatie, in unele cazuri;
- Posibile dureri abdominale;
- Dispnee (respiratie dificila);
- Nasul si mucoase uscate;
- Tuse;
- Descarcarea nazala;
- Depresie;
- Pierderea reflexelor spinale;
- Slabiciune musculara.
Initial, animalele afectate sunt anorexice si au adesea semne respiratorii sau diaree tranzitorie. Debutul semnelor mai definite variaza de la acute la cronice. Esecul sistemului autonom al tractului digestiv si al tractului urinar poate provoca distensie si/sau disfunctie esofagiana, distensie si hipomotilitate gastrica si intestinala si distensie a vezicii urinare.
Aceste semne reflecta atat disfunctia simpatica, cat si cea parasimpatica, si exista o gama larga de gravitate a semnelor de prezentare. Uneori este observat un anus dilatat, dar leziunea somatica de baza este nedeterminata.
Diagnosticarea disautonomiei la caini si pisici
Veterinarul va efectua un examen fizic complet al animalului tau de companie. Va trebui sa oferiti o istorie detaliata a starii de sanatate aacestuia, a aparitiei simptomelor si a posibilelor incidente care ar fi putut duce la aceasta afectiune. Istoricul pe care il furnizati poate oferi medicului veterinar indicii cu privire la care organele sunt afectate de aceasta boala.
Razele X vor prezenta megaesofag (marirea esofagului), bucle intestinale distinse fara peristaltism (contractia normala a muschilor intestinali) si o vezica urinara distinsa. Pierderea controlului nervilor in irisul ochiului va face ca acesta sa fie hipersensibil la medicamentele colinergice, afectand timpul de raspuns pentru ca irisul ochiului sa se contracte. Un caine care nu este afectat cu Key-Gaskell va avea un timp de raspuns normal de 30 de minute, iar un caine care este afectat de aceasta afectiune va avea o reactie anormala de constrictie a pupilei.
Un test de provocare a atropinei va fi utilizat pentru a testa raspunsul inimii. Un animal sanatos va avea o crestere a activitatii inimii (tahicardie) ca raspuns la atropina, unde unul afectat de Key-Gaskell nu va avea nicio crestere a ritmului cardiac.
Injectiile cu histamina pot fi administrate pentru a testa pierderea functiei capilare si a sistemului nervos simpatic. Daca exista o pierdere a functiei capilare, nu va exista nici un raspuns reactiv vizibil la nivelul pielii. Aceste teste va vor ajuta medicul veterinar sa faca o evaluare a competentei capacitatii sistemului nervos autonom (alcatuita din sistemele nervoase simpatice si parasimpatice) sa functioneze intr-o maniera sanatoasa.
Tratarea disautonomiei la caini si pisici
Nu se cunoaste cauza dizautonomiei. Astfel, tratamentul este simptomatic si trebuie administrate lichide intravenoase (IV) pentru a preveni deshidratarea. Un tub de alimentare poate ajuta la asigurarea unei nutritii adecvate daca este prezent megaesofag. Mentinerea unei pozitii verticale dupa aportul oral este importanta, deoarece principala complicatie a acestei afectiuni este pneumonia de inhalare. Lacrimile artificiale trebuie administrate daca productia de lacrima este insuficienta. Umidificarea aerului poate ajuta cu mucoasele uscate.
Vezica trebuie golita manual. Se vor administra medicamente pentru sustinerea organelor si pentru incurajarea contractiei vezicii urinare si imbunatatirea motilitatii intestinale. Daca se suspecteaza infectii sau pneumonii, se vor prescrie antibiotice.
Prognosticul in tratarea disautonomiei la caini si pisici
Prognosticul pentru cainii si pisicile cu disautonomie este rezervat. Un procent mic dintre animale s-au recuperat in decurs de un an si adesea au un anumit grad de disfunctie autonoma permanenta, ceea ce poate necesita ca acestora sa li se acorde ingrijire constanta.
Majoritatea aminalelor suferinde de aceasta boala nu vor supravietui, deoarece multi mor din cauza pneumoniei de aspiratie sau trebuie eutanasiati din cauza calitatii slabe a vietii.